Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu, potrivit radiotimisoara.ro
Reprezentanții Biroul Teritorial al Avocatului Poporului se vor întâlni, în următoarele două zile de luni, cu cetățenii în municipiile Arad și Reșița.
“În Arad, în data de 3 iunie, între orele 10.00-14.00 la sediul Direcției de Venituri a Municipiului Arad, din strada Mucius Scaevola, iar în Reșița, audiențele se vor susține în data de 10 iunie, între orele 10.00-14.00 la sediul Poliției Locale municipiul lui Reșița, din Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, numărul 39. Avocatul Poporului examinează petițele în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor și libertăților persoanelor fizice, prin acte sau fapte administrative, de către autorități ale administrației publice locale sau centrale”, a spus coordonatorul Biroul Teritorial al Avocatului Poporului Timișoara, Roxana Marcu pentru radiotimisoara.ro
Audiențele vor avea loc, în continuare, și la sediul din Timișoara, de pe str. Eugeniu de Savoya, nr.14. Programul e de luni până vineri, între orele 9 și 14.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon: 0256/22.03.21, sau scrie pe adresa de mail:avptimis@avp.ro.