A fost panică mare, marți după-amiază, într-un parc de distracții din vestul țării. Patru copii s-au rănit, după ce cablul tirolianei s-a rupt.
„La data de 9 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că într-un parc de agrement din localitatea Sânpetru, județul Hunedoara, patru copii ar fi căzut de pe o tiroliană aflată în incinta parcului. Poliţiştii ajunși la fața locului au constatat faptul că patru copii, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, în timp ce se aflau în incinta parcului, însoțiți de către părinți, ar fi căzut de pe o tiroliană de la aproximativ 3 m. Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat Poliția Hunedoara.
În acest caz, polițiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.