Primăria Municipiului Timișoara prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASTM) a distribuit produse alimentare, provenite din stocurile de intervenție comunitară, către beneficiarii finali. Stocul a fost epuizat în două zile. Peste 800 de persoane s-au dus pe strada Lorena nr. 35 pentru a-și ridica pachetele, informează instituția.
Fiecare pachet de alimente de la Uniunea Europeană conținea 5 kg de făină albă de grâu, 4 kg de mălai, două pungi de paste făinoase, 4 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, cinci conserve de carne de vită, trei conserve de carne de porc, cinci conserve de pateu de ficat de porc, două conserve de compot de fructe, un gem de fructe și un gem de fructe dietetic.
Mulți dintre cei care au ajuns luni să ridice ajutoarele alimentare nu au mai găsit nimic.
Au beneficiat de aceste produse persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viaţă, respectiv victime ale calamităților sau cele cu handicap precum şi persoanele care locuiesc în așezările informale.