Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Timișoara, a ajuns după gratii. Asta după ce individul a furat o bicicletă electrică din fața unui restaurant aflat pe Calea Circumvalațiunii.
„La data de 04 februarie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că din rastelul de biciclete, din fața unui restaurant, de pe Calea Circumvalațiunii din municipiu, i-a fost sustrasă bicicleta electrică. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor efectuate, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Timișoara, bănuit de comiterea faptei, la domiciliul căruia a fost găsită și bicicleta, care, ulterior, a fost restituită persoanei vătămate”, a informat Poliția Timiș.
Hoțul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în Arestul din cadrul IPJ Timiș.