ISU Timiș vine cu o serie de sfaturi utile pentru populație. Asta în contextul în care, de vineri și până sâmbătă dimineață, județul Timiș se află sub cod portocaliu de caniculă.
„Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii timișeni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri: evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare; evitați expunerea prelungită la soare; purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise; consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător; evitați consumul băuturilor alcoolice; consumați fructe și legume proaspete; evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus”, a informat ISU Timiș.
De asemenea, reprezentanții instituției semnalează faptul că creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.
„Vă reamintim că arderea vegetației uscate și/sau a miriștei este strict interzisă! În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a transmis ISU Timiș.
Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla de AICI!