Primăria Bogda a reușit să atragă o finanțare europeană importantă cu scopul de a pune în valoare gospodării tradiționale din satul rotund Charlottenburg, unic în România.
Mai precis, instituția a atras aproape două milioane de lei, prin PNRR, pentru implementarea proiectului „Reabilitare case tradiționale în Sat Charlottenburg, comuna Bogda, județul Timiș”. Proiectul vizează reabilitarea a 12 gospodării tradiționale din Situl rural ”Sat Charlottenburg”.
„Proiectul de restaurare a 12 gospodării din satul Charlottenburg, comuna Bogda, redă autenticitatea istorică a singurului sat rotund din România și oferă un model de bune practici pentru proprietarii de clădiri tradiționale. Inițiativa aduce beneficii majore comunității: conservarea patrimoniului, crearea de spații pentru evenimente culturale și stimularea turismului rural. Totodată, proiectul consolidează sentimentul de apartenență și mândrie locală, contribuind la revitalizarea comunei, odată cu includerea sa în Ruta satelor cu arhitectură tradițională, vizând atragerea de noi locuitori și investitori în zonă”, a informat Primăria Bogda.
Valoarea totală a proiectului este de 2,36 milioane de lei, din care finanțarea eligibilă nerambursabilă din Planul Național de Redresare și Reziliență este de 1,97 milioane de lei. Data începerii proiectului este 24 octombrie 2022, iar data finalizării proiectului – 30 iunie 2026.