Judecătorii Curții de Apel Timișoara reclamă lipsă de previzibilitate și stabilitate a statutului judecătorilor, nerespectarea unor exigențe minimale cu privire la statutul lor, încălcări ale jurisprudenței Curții Constituționale, Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
„Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara a hotărât:
- Să solicite ferm retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
- Să solicite ferm reprezentanţilor puterii executive şi puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă.
- Începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, nu se vor judeca decât cauzele în care se exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), cauzele având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată, precum şi cauzele penale în care este iminentă intervenirea prescripţiei, custodia publică (prelungire şi plângere) şi suspendarea executării actelor administrative.
-
Judecătorii îşi vor îndeplini atribuţiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesională continuă, precum şi alte atribuţii legale şi regulamentare (cu excepţia judecării cauzelor, în afara cazurilor menţionate în art. 3).”,
au transmis reprezentanții Curții de Apel Timișoara.