Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a realizat în cursul anului trecut 4014 controale la angajatorii din județul Timiș, în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.
În urma acestor controale au fost aplicate 3.868 sancțiuni dintre care 3.080 avertismente și 788 amenzi în valoare de 15,3 milioane de lei, venituri aduse bugetului de stat. Cu ocazia verificărilor din anul 2025, au fost depistate 5.955 persoane care au prestat muncă nedeclarată.
„Menționăm faptul că ponderea mare de avertismente aplicate s-a datorat faptului că strategia folosită în coordonarea inspectorilor de muncă a vizat conștientizarea angajatorilor privind respectarea legislației din domeniul muncii. Valoarea foarte mare a amenzilor rezultă din aplicarea acestora pentru muncă la negru, cu precădere în domeniul transportului alternativ și al construcțiilor”, a informat ITM Timiș.
În anul 2025, au fost comunicate 767 evenimente în domeniul SSM. Au fost înregistrate 41 accidente mortale dintre care 20 au avut cauze patologice.
Atât în 2025, cât și în prezent, activitatea cu publicul la ITM Timiș a fost adaptată la condițiile actuale oferind posibilitatea atât angajatorului cât și angajaților de a trimite și obține documente prin e-mail, poștă, fax în vederea digitalizării activității.
„În cadrul Compartimentului de Contracte Colective de Muncă și Monitorizare Relații de Muncă, care se ocupă de înregistrarea documentelor, întocmirea și eliberarea adeverințelor de vechime și a carnetelor de muncă, a extrasului de REVISAL, preluare REVISAL, întocmire răspunsuri la solicitările venite de la persoanele fizice și juridice precum și a înregistrării contractelor colective de muncă au fost eliberate 4346 extrase de Revisal și 812 adeverințe de vechime. De asemenea, au fost întocmite și expediate 1723 răspunsuri la solicitările venite din partea instanțelor de judecată, birouri de executori judecătorești precum și alte instituții publice din județ și din țară”, a transmis ITM Timiș.
În anul 2025 au fost eliberate 247 carnete de muncă aflate la ITM Timiș și au fost înregistrate 353 contracte colective de muncă. În sprijinul angajaților din județul Timiș, inspectorii ITM Timiș au soluționat 2.036 sesizări prin care s-au rezolvat problemele menționate de petiționari.































