Polițiștii locali din Timișoara au desfășurat o amplă acțiune de control pe linia respectării prevederilor legale privind fumatul în localuri publice.
„Acțiunea a avut în primul rând caracter informativ, de prevenție, pentru a constata situația din teren și pentru a informa atât reprezentanții societăților comerciale cât și persoanele fizice asupra consecințelor nerespectării legii. Au fost verificate un număr de 17 localuri, fiind întocmite tot atâtea somații reprezentanților acestora, cărora li s-au adus la cunoștință prevederile legale, fiind aplicate un număr de 9 sancțiuni cu avertisment scris pentru firmele care au permis fumatul în spații închise și 19 de sancțiuni cu avertisment unor persoane fizice pentru fumat în spații închise”, a informat instituția.
Potrivit legii, se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
„Cum multe din localurile verificate aveau delimitat spațiul de terasă prin închiderea totală a acesteia, Poliția Locală atrage atenția și asupra prevederii legale care stipulează clar ce înseamnă spațiu public închis, adică ”orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, a transmis instituția.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că sancțiunile pentru fumatul în spații în care acest lucru este interzis sunt între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunile sunt de la 5.000 lei la prima abatere, la amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Poliția Locală Timișoara va continua verificările pe această linie și în perioada următoare.



































