„Primele 2 autobuze electrice noi dintr-un lot de 30 au ajuns azi la Timișoara. Alte două sunt pe drum. Sunt de mici dimensiuni – vor putea transporta cel puțin 65 de pasageri – și sunt potrivite pentru orele care nu sunt de vârf. Autonomia e de aproape 600 de km iar dotările sunt de ultimă generație. Karasan va livra pe rând garniturile.”,
a transmis viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Acestea fac parte dintr-un contract de 30 de autobuze de mici dimensiuni, achiziționate de municipalitate cu fonduri europene prin PNRR, în cadrul unui proiect prin care au fost cumpărate și 17 tramvaie, precum și opt troleibuze electrice.
Autobuzele au podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor.


































