Primăria Timişoara avansează cu amenajarea celor trei noi centre de colectare prin aport voluntar, unde cetăţenii vor putea preda gratuit deșeuri din construcții, mobilier vechi, textile, echipamente electrice, baterii, anvelope, deșeuri vegetale sau periculoase.
„Pe Calea Dorobanților am finalizat lucrările de construcție, iar toate containerele sunt deja amplasate. Pe Calea Moșniței pregătim instalarea containerelor în această săptămână, iar pe Aleea Pădurea Verde mai așteptăm unul singur. În paralel, lucrăm la racordarea centrelor la utilități. Pregătim și administrarea celor trei centre, care vor fi operate în baza aceluiași contract și deschise simultan. Am elaborat un studiu de oportunitate și propunem ca operarea să fie asigurată direct de societatea municipală SALUBRIZARE Timișoara SRL„, a informat Primăria Timişoara.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timişoara.
„Fiecare centru nou înseamnă mai puține deșeuri abandonate lângă pubele, pe străzi sau pe terenurile virane și mai multe materiale care pot fi recuperate și valorificate”, a detaliat instituţia.





































