Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că pe șantierul centurii de vest a Timișoarei, antreprenorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum.
Totodată, a început și utilarea organizării de șantier, dar și în afara acesteia, pe traseul variantei ocolitoare fiind montată o stație pentru producerea betoanelor.
„În ceea ce privește activitatea pe șantier, aceasta este specifică lucrărilor incipiente, limitându-se la curățirea terenului de vegetație, lucrări de decopertare și săpături pentru podețe. În paralel, continuă descărcarea arheologică realizată de specialiștii Muzeului de Istorie din Satu Mare”, a transmis instituția.
Ordinul de începere al lucrărilor este în vigoare de joi, 14 mai, termenul contractual pentru finalizare fiind de 24 de luni. Antreprenor este NUROL İnşaat ve Ticaret A.Ş.
Centura Timișoara Vest va avea 13,9 km, 4 benzi de circulație (2/sens), 4 noduri rutiere, 10 poduri și pasaje și 2 parcări. DRDP Timișoara este supervizor al acestui contract derulat de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.








































