335 de proiecte au fost depuse la Consiliul Județean Timiș, în cadrul programului TimCultura 2021, prin care se poate obține finanțare nerambursabilă pentru evenimentele culturale din județ în 2021. Instituția oferă finanțare de 4,4 milioane de lei.
335 de proiecte s-au depus pentru finanțare prin programul Consiliului Județean Timiș – Tim Cutura 2021. Sunt 4,4 milioane de lei alocați din bugetul instituției pe acest an, iar înscrierile s-au făcut până în 9 iulie. Finanțările sunt cuprinse între 30.000 și 300.000 lei, ținând cont de procentul de contribuție al beneficiarului și de categoria proiectului: acțiune culturală, proiecte culturale și programe culturale, cum ari fi: artele spectacolului, dansul, muzica, documentarele, cercetarea, tradițiile, obiceiurile, artele vizuale, filmul, pictura, artele decorative și educația culturală.
Selecția proiectelor eligibile va avea loc în 16 iulie, iar proiectele declarate câștigătoare vor fi anunțate în 20 iulie. Depunerea și soluționarea contestațiilor au loc între 21 și 23 iulie. Proiectele câștigătoare vor fi implementate în acest an, precizează reprezentanții CJ Timiș.
Comisia de evaluare și selecție a proiectelor culturale se realizează de către o comisie constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș, numită de președintele instituției.