Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a semnat noi contracte de finanțare cu ADR Vest pentru reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe vechi din oraș, proiecte finanțate prin Programul Regional Vest 2021–2027. Cele mai recente contracte vizează imobile de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 48 și Bulevardul Cetății nr. 46, investițiile având rolul de a reduce considerabil pierderile de căldură și de a scădea facturile la energie pentru sute de familii.
Pentru imobilul de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 48, care numără 44 de apartamente, valoarea totală a investiției se apropie de 4,7 milioane de lei, din care aproximativ 4,3 milioane de lei reprezintă nerambursabili atrase din fonduri europene.
Un al doilea contract important a fost parafat pentru blocul de pe Bulevardul Cetății nr. 46, o clădire rezidențială ridicată în anul 1971, cu un total de 100 de apartamente. Valoarea acestei lucrări depășește 11 milioane de lei, peste 10 milioane fiind asigurate din fonduri nerambursabile. Proiectul prevede lucrări complexe de izolare a pereților exteriori și a tavanului de la subsol, precum și reabilitarea completă a acoperișului.
Prin aceste inițiative, administrația locală derulează un program amplu care cuprinde 10 blocuri vechi din oraș, totalizând peste 800 de apartamente. Valoarea cumulată a fondurilor atrase pentru creșterea confortului termic și reducerea risipei de energie se ridică la 93 de milioane de lei.











































