În contextul ultimei atenționări meteorologice cod galben de intensificări ale vântului, în județul Timiș au fost înregistrate opt solicitări pentru intervenția pompierilor.
Astfel, s-a intervenit pentru degajarea a şapte copaci căzuți pe carosabil, dintre care: trei în Timișoara, în unele situații, crengile au căzut și peste cablurile electrice; trei pe DJ 592, între Buziaș și Sinersig şi unul în localitatea Lovrin.
De asemenea, pompierii au înlăturat trei copaci căzuți peste autoturisme, în Timișoara. În urma acestor evenimente, şapte maşini au fost avariate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
„Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență în condiții de vânt puternic, să evite deplasarea sau staționarea în apropierea copacilor, stâlpilor și elementelor de construcție care pot fi dislocate de vânt”, a informat ISU Timiş.






































