Colterm vine cu un anunț important. Joi, 30 aprilie, este ultima zi din sezonul de încălzire 2025 – 2026. Asta înseamnă că timișorenii racordați la sistemul de termoficare al orașului vor avea caloriferele reci, începând de vineri.
„Ultima zi din aprilie este și ultima zi a sezonului de încălzire 2025-2026, în sistemul centralizat din Timișoara. Pentru sistemul de termoficare, această perioadă înseamnă trecerea la modul de vară. Așadar, din 24 aprilie, CET Sud a fost oprită, iar funcționarea sistemului a fost preluată de CT Centru, cum se întâmplă în fiecare an, la finalul sezonului rece”, a informat Colterm.
În perioada următoare, CT Centru va asigura furnizarea apei calde pentru Timișoara, iar echipele Colterm continuă lucrările obișnuite de exploatare, verificare și intervenții.
„Așadar, chiar dacă finalul sezonului de furnizare a energiei termice pentru unii înseamnă startul verii, pentru echipele noastre înseamnă pregătirea pentru sezonul rece următor”, a transmis Colterm.






































