Primăria Timişoara informează că, pe Strada Verde din zona Lipovei, un teren care până de curând era plin de deșeuri amestecate, moloz, saltele și canapele abandonate și vegetație crescută necontrolat este complet curățat.
„Au fost îndepărtate deșeurile, vegetația uscată și tot ce făcea zona inaccesibilă. În locul lor au fost create alei naturale din pietriș și scoarță de copac, iar spațiul este din nou deschis comunității„, a transmis instituţia.
În perioada următoare, angajaţii de la Spații Verzi vor amplasa și bănci sau alte locuri de stat, astfel încât cei din zonă să se poată bucura de umbră, de o plimbare cu câinele sau pur și simplu de un loc liniștit aproape de casă.
































