Prin dezvoltarea acestei hărți și actualizarea sa continuă, administrația locală va îmbunătăți calitatea deciziilor de guvernare și a politicilor publice locale.
„Noul GIS completează infrastructura digitală pe care o construim în Primărie și va fi interconectat cu primul Plan Urbanistic General digital al Timișoarei și cu Registrul Spațiilor Verzi. Sunt instrumente digitale absolut vitale oricărui oraș modern pentru a se dezvolta corect și inteligent. Reducem mult birocrația dar și erorile și timpul pierdut din cauza lipsei de date sau a neconcordanței între diverse baze de date. Este încă un pas pe care îl facem pentru a transforma Timișoara într-un smart city”,
anunță primarul Dominic Fritz.
Noul GIS include o platformă care centralizează bazele de date ale municipiului, o hartă interactivă care va fi disponibilă pe site-ul Primăriei Timișoara, precum și instrumentele necesare de lucru pentru a opera platforma și a actualiza bazele de date. Angajații primăriei vor beneficia de training specializat, iar firma contractată va asigura întreținerea platformei, precum și servicii de hosting tip cloud, un sistem sigur la atacuri cibernetice și care funcționează non-stop.
Municipiul Timișoara are un GIS dezvoltat în 1996, dar care nu a fost întreținut corespunzător, având și tehnologie învechită. Noul GIS va fi strâns legat de aplicațiile, procedurile și serviciile existente în cadrul primăriei.
Contractul pentru serviciile „Cloud/Datacenter, Servicii de migrare pe altă platformă, Implementare de noi aplicații, Interconectare cu aplicații existente și Actualizare a Sistemului GIS al Primăriei Municipiului Timișoara” a fost câștigat de GEODATA SERVICES SRL. Valoarea contractului este de 2.824.380 lei (fără TVA) și are un termen de implementare de 180 de zile.