Un moment deosebit de muzică clasică a fost susținut miercuri, 06 noiembrie, de Asociația Scena Muzicală în cadrul proiectului Crossroad Music, componenta Cosy Places, la locația companiei Aquatim de pe strada Enric Baader.
„Conceptul acestui proiect pornește de la ideea susținerii unor momente muzicale deosebite în afara sălii de spectacole. Trei tineri talentați și plini de viață au interpretat fragmente din opere muzicale cunoscute, recitalul încheindu-se cu o îndrăgită arie din muzicalul „Phantom of the Opera” de Andrew Lloyd Weber”, a informat Aquatim.
Cei trei tineri interpreți sunt: Larisa Belcea- voce, Sebastian Covaci- pian și Adrian Popovici- vioară.
Proiectul este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.