„Dacă omul nu primește iubirea lui Dumnezeu, atunci va fi război în inima sa. Și din inima omului pornesc toate războaiele în lume”, a transmis Iosif Csaba Pál, episcopul diecezan de Timişoara, în pastorala de Crăciun.
Iată textul integral al pastoralei de Crăciun:
Iubiți frați și surori în Cristos!
Să-L așteptăm, să-L primim
Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem, de exemplu, iesle, pentru că Cel sărbătorit a ales sărăcia, a ales să se nască într-un grajd și să fie culcat într-o iesle. Și ne punem întrebarea: în toate acestea care este esențialul? Practic ce se întâmplă la Crăciun? – Esențialul sărbătorii este că El vine și vrea o relație cu noi, cu fiecare dintre noi.
„Cuvântul s-a făcut trup” (In 1,14), citim în Evanghelia lui Ioan. Dumnezeu a venit între noi. El ne a dăruit Cuvântul pentru că a vrut și vrea să comunice cu noi prin Cuvântul Său. Dumnezeu dorește o relație de iubire cu omul. Pentru aceasta a venit și pentru aceasta este și acum între noi. Toată religia noastră se bazează pe această relație între Dumnezeu și om.
Când spunem în Crez: „…pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară, şi s-a făcut om.”, este bine să ne gândim un pic mai personal: s-a întrupat pentru noi, pentru mine… s-a făcut om, ca să împărtășească viața mea… Cineva foarte necăjit spunea în aceste zile, după multe eșecuri: „Sunt un rebut. Nu sunt bun de nimic, nu pot face niciun bine”. Venirea Lui, viața Sa ne spune: nimeni nu este rebut. El a venit, ca să aducă pace, să aducă o viață demnă de om.
Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut mic, un prunc, ca să-L putem accepta mai ușor, ca să nu ne temem să ne apropiem de El. Iar Dumnezeu ne vorbește în continuare, pe parcursul timpului, prin cuvintele Sale din Sfânta Scriptură. Cuvintele Scripturii sunt cuvinte vii. El se apropie de noi prin aceste cuvinte. Nu putem trăi ca și copii ai Săi, fără să avem o relație vie cu Cuvintele Sale.
Scriptura spune mai departe: „a venit între ai săi, dar ai săi nu L-au primit” (In 1,11). Aceasta este tragedia omului. Dumnezeul iubirii se apropie de om, iar omul nu-l acceptă. Când noi vorbim, iar cuvântul nostru nu este ascultat, și nu este acceptat, ne doare, ne simțim refuzați… Când omul Îl respinge pe Domnul, respinge tot ceea ce vrea să spună bunul Dumnezeu omenirii.
Primul păcat al omenirii a constat în faptul că primul om a refuzat relația de iubire oferită de Dumnezeu.
Consecința a fost că bărbatul a început să învinuiască femeia, femeia pe șarpe, adică s-a distrus nu numai relația cu Dumnezeu, dar și relația între oameni și relația oamenilor cu natura. Și nici astăzi nu va fi pace între oameni, până când omul nu va voi să trăiască în relație de iubire cu bunul Dumnezeu. Această relație de iubire l-ar învăța pe om și în ce fel de relație să fie cu semenii săi. Iar dacă nu primește forța iubirii lui Dumnezeu, singur nu va avea forță să-i iubească și pe aceia, pe care îi este greu să-i iubească. Dacă omul nu primește iubirea lui Dumnezeu, atunci va fi război în inima sa. Și din inima omului pornesc toate războaiele în lume. Iubirea lui Dumnezeu care a venit între noi sub chipul unui copil ne învață la blândețea copiilor. Să nu refuzăm acest Cuvânt al lui Dumnezeu venit între noi! Să-L lăsăm să transforme inima noastră, ca să se transforme familiile, comunitățile noastre, ca să fie pace pe tot pământul și să putem cânta din toată inima cântecul îngerilor: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,14).
Și cum este atunci, când El este primit?
La Crăciun am văzut că cei care L-au primit, Maria, Iosif, păstorii, sunt plini de bucurie, sunt oameni fericiți, în ciuda dificultăților și a sărăciei în care trebuie să se nască copilul lor divin.
Ucenicul l-a întrebat pe maestru: cum să-L primesc pe Dumnezeu când El se apropie de mine, și cum să construiesc o relație cu El? Ce am de făcut?
Maestrul i-a răspuns: Gândește-te cum era când ai fost chemat pentru prima dată la un rendez-vous. Important era că și tu ai vrut acel rendez-vous, chiar ți-l doreai, îl așteptai. Ai fost atent la fiecare semn, la fiecare gest, care ar fi însemnat că cealaltă persoană vrea o relație cu tine, chiar căutai ocazia, ca să poată să-ți vorbească. Și, printre multe lucruri ce le aveai de făcut, ai găsit timp pentru acea întâlnire și apoi, în continuare, pentru construirea relației.
Iar eu, cum să caut eu ocazia pentru întâlnirea cu Dumnezeu? – continuă ucenicul.
Maestrul răspunde: Oprește-te în fața ieslei. Să-ți iei timp, ca să observi în ce mod a venit El la tine. Vorbește-i. Îți va răspunde. Când pleci de la iesle, să fii atent la cele ce se întâmplă cu tine… pot să fie semnele iubirii Sale pentru tine, poate să fie o chemare. Mai departe va depinde de tine cum Îi răspunzi.
Iubiți Frați și Surori! Nașterea este un început. Cât de mare și cât de important este acel început, când se naște un copil în familie… și cât de mare și important este acel moment când El se naște în inima omului! Să-L așteptăm!
Le doresc tuturor fraților mei și surorilor mele un Crăciun binecuvântat!
Timișoara, în Solemnitatea Nașterii Domnului, a Anului Domnului 2025
† Iosif,
Episcop de Timișoara
