Ziua Europei va fi celebrată la Timișoara printr-o serie de evenimente culturale, artistice și sportive organizate în perioada 8–9 mai, în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe.
Cu această ocazie, centrul istoric al orașului va fi decorat special pentru eveniment. În Piața Sfântul Gheorghe va fi amplasată o instalație florală în culorile Uniunii Europene, simbol al păcii și solidarității, iar în Piața Unirii va putea fi admirată o instalație artistică cu tematică europeană. Totodată, umbreluțele colorate vor reveni pe strada Alba Iulia, înlocuind decorurile pascale.
Programul pregătit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara include spectacole pentru toate vârstele, Crosul Europei, demonstrații sportive de badminton, dans sportiv și judo, activități pentru liceeni și studenți, întâlniri cu membri ai corpului consular, precum și prezentări ale tehnicii utilizate de Armată, Jandarmerie și Poliție.
Printre atracțiile evenimentului se numără spectacolul „Călător printre stele”, o producție care propune o călătorie imaginară prin cultura și tradițiile europene, programată vineri, 8 mai, de la ora 13:00 în Piața Sfântul Gheorghe și de la ora 18:00 în Piața Unirii.
Momentul central al manifestărilor va avea loc sâmbătă, 9 mai, de la ora 19:00, în Piața Unirii, unde va urca pe scenă Luke Silva, artist cunoscut pentru concertele sale stradale devenite virale pe rețelele sociale și pentru comunitatea sa de milioane de urmăritori online.




































