Potrivit economedia.ro, gigantul german Varta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de baterii pentru automobile, industriale și de consum, ar viza România ca amplasament pentru o unitate de producție de baterii, o investiție ce se va ridica la 1 miliard de euro.
Țara noastră ar putea finanța cu fonduri europene anumite componente ale investiției. Sursele Economedia.ro au indicat faptul că Varta ar urmări Aradul ca destinație pentru o fabrică nouă și caută teren de cel puțin un milion mp.
Conform surselor Economedia, Varta caută peste 100 de hectare de teren și s-ar fi oprit momentan la Arad, care are și avantajul că se află aproape de granița de vest a României. Demersul germanilor ar fi încă în stadiu incipient, nu există certitudinea că România va beneficia de această investiție.
Se pare că Varta vrea să facă o fabrică destinată producției de acumulatori pentru consum, pe terenul de peste 100 de hectare pe care îl caută.
sursa foto: Twitter/Varta