Proprietarul unei societăți comerciale din localitatea timișeană Ghilad s-a ales cu dosar penal și o amendă usturătoare, după ce a organizat un foc de artificii fără a deține avizele necesare, în noaptea de Revelion.
„În data de 31 decembrie 2024, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Jebel au desfășurat activități de verificare și prevenire privind respectarea legislației în domeniul materialelor explozive, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. În urma acestor activități, polițiștii au identificat un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, în localitatea Ghilad, care a desfășurat un joc de artificii din categoriile F3 și F4 fără a avea avizele necesare, încălcând prevederile legale”, a informat Poliția Timiș.
În urma celor constatate, polițiștii au aplicat societății comerciale, prin reprezentantul său legal, o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului materialelor explozive.