Echipele de handbal fete au disputat un meci duminică, 4 octombrie, în Sala Olimpia din Timișoara. Junioarele de 13, 14 ani au avut în tribune susținători pe părinții lor, care s-au luat la bătaie din cauza unor decizii de arbitru.
Imaginile au fost surprinse de unul dintre antrenorii echipelor de handbal.
„Ce am ajuns… La un meci de handbal junioare 3 din Campionatul Național, în loc să vadă fetele jucând, să le încurajeze și să se bucure de sport, părinții s-au bătut în tribune. Copii de 13-14 ani pe teren, părinți care se iau la bătaie pe margine. Ce exemplu le dăm? Ce mesaj transmitem? Handbalul e despre respect, disciplină și fair-play. Nu despre orgolii de adulți care se bat ca pe uliță. Rușine. Serios. Auziti disperarea fetelor care isi vad parintii in halul ala…??”,
a scris antrenoarea Adriana Beldiman, care a și postat imaginile pe social media.
IPJ Timiș s-a autosesizat după apariția imaginilor în spațiul public.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, în care sunt surprinse mai multe persoane îmbrâncindu-se, în incinta unei săli de sport din municipiul Timișoara, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și în vederea identificării persoanelor implicate.
Totodată, precizăm faptul că, la nivelul IPJ Timiș, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la cele întâmplate.”







































