Administratie

Fritz anunță că Timișoara a obținut „cea mai mare finanțare europeană din istoria orașului”

• Bookmarks: 1


Dominic Fritz a anunțat joi că Timișoara a reușit să obțină cea mai mare finanțare europeană din istoria orașului.

Este vorba de o sumă care se ridică la 308 milioane lei, bani care vor fi folosiți pentru cumpărarea a 55 de noi mijloace de transport în comun.

Aseară am primit o veste extraordinar de bună din partea Ministerului Dezvoltării. Ne-au comunicat că au aprobat cea mai mare finanțare europeană din istoria Timișoarei. Proiectul nostru pentru o schimbare a flotei de transport în comun a fost aprobat, în valoare de 308 milioane de lei din fonduri europene, prin PNRR. Este finanțarea cea mai mare pentru un singur proiect pe care a primit-o Timișoara vreodată. Din toate proiectele depuse de primăriile din țară, cam un sfert din suma pusă la dispoziție pe această linie de finanțare este absorbită de acest proiect din Timișoara”, a afirmat Dominic Fritz.

Mai precis, cu acești bani vor fi achiziționate 30 de autobuze, 17 tramvaie și opt troleibuze, toate fiind electrice.

În total, în acești patru ani în care sunt eu primar, vom avea toată flota înlocuită. Vom avea 150 de mijloace de transport noi în Timișoara, toate electrice”, a adăugat primarul Timișoarei.

Urmează semnarea contractului de finanțare, iar apoi lansarea licitațiilor în vederea cumpărării celor 55 de noi mijloace de transport în comun electrice.

Cu un pic de noroc, eu nu exclud ca până la sfârșitul anului viitor vom vedea deja primele mijloace de transport în comun schimbate. Analizăm acum inclusiv varianta de a ne prevala de o clauză în contractul cu Bozankaya, să luăm tramvaie de la ei în continuare fără să mai facem încă o licitație. Acum juriștii noștri văd inclusiv cu ministerul dacă acest lucru este posibil. În acest caz, am putea chiar la anul să aducem deja primele tramvaie plătite în acest contract”, a declarat Dominic Fritz.

comments icon0 comments
0 notes
82 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *