Eveniment

Incendiu violent în vestul țării, la un depozit de anvelope

• Bookmarks: 5


Un incendiu puternic s-a produs în această noapte, într-un depozit din municipiul Deva, în care se aflau piese auto și anvelope. La locul incendiului au intervenit de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului Deva, în sprijinul cărora s-au alocat forțe din cadrul detașamentelor Hunedoara, Orăștie și Secției Ilia, sub coordonarea prim-adjunctului inspectorului – șef.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de circa 500 metri pătrați, cu o foarte mare degajare de fum și cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o altă hală din apropiere.

„Pompierii au localizat prompt incendiul după care au acționat mai bine de 4 ore pentru lichidarea acestuia.
Un echipaj de pompieri care încadrează o autospecială de lucru cu apă și spumă se află în continuare, la fața locului, în supraveghere.
Având în vedere amploarea evenimentului, la locul intervenției s-au deplasat inspectorul șef al ISU Hunedoara, prefectul județului, șeful Inspecției de Prevenire al ISU Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii de Mediu.
Pagubele materiale înregistrate în urma incendiului urmează a fi evaluate.
Din fericire, nu au existat victime.
Pentru misiune au fost alocate: 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
99 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *