Ne așteaptă o vreme urâtă în zona de vest a țării, la mijlocul acestei săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă pentru mai multe județe din țară, inclusiv Caraș-Severin.
Alerta meteo va intra în vigoare marți seara, la ora 22.00, și va expira miercuri, la ora 12.00.
„În Carpații Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și în Munții Banatului, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70…90 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 m. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10…20 cm (echivalent în apă de 15…25 l/mp)”, a informat ANM.







































