Începând de sâmbătă, 27 iunie, Direcția de Sănătate Publică Timiș operaționalizează punctele de prim-ajutor în perioadele de caniculă.
Mai precis, vor fi deschise patru puncte la Timişoara care vor funcţiona după următorul program: luni – duminică, între orele 10:00 și 18:00: Opera Română (Piața Victoriei); Piața Iosefin; Piața Badea Cârțan; Oficiul Poștal nr. 1 (Bulevardul Revoluției 1989, nr. 2) – program special: luni – vineri, între orele 10:00 și 18:00.
De asemenea, vor funcţiona şi două puncte de prim-ajutor la Lugoj, începând de luni, 29 iunie. Program: luni – vineri, între orele 10:00 și 18:00: Casa de Cultură a Sindicatelor (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 1): Piața Agroalimentară (Splaiul Morilor, nr. 1).
„Cele 6 Puncte de acordare a primului-ajutor sunt deservite de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate și al Societății de Cruce Roșie- Filiala Timiș. Primăria Municipiului Timișoara asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată. Facem precizarea ca aceste puncte de prim-ajutor nu se substituie controlului medical de specialitate și consultațiilor la cabinetul medicului de familie”, a transmis DSP Timiş.
Instituţia vine cu o serie de recomandări în timpul caniculei: deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții; evitați aglomerațiile, expunerile la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00; beți minim 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, (apă, sucuri naturale și ceaiuri călduțe); mâncați fructe și legume sau iaurt; evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr; nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei; nu lăsați copiii/animalele de companie singure în autoturism; purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; adresați-vă medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră.




































