Sute de oameni care i-au îndrăgit vocea, foști colegi de scenă, dar și autorități locale din Arad și Buzău îl conduc astăzi, 21 noiembrie, pe Benone Sinulescu pe ultimul drum.
La ora 13, sicriul cu trupul îndrăgitului artist Benone Sinulescu va părăsi foaierul teatrului Ioan Slavici din Arad, condus de sute de arădeni care l-au iubit, dar și de foști colegi de scenă, ansamblurile Rapsozii Zarandului, Florile Mureșului sau Edera.
Bebone Sinulescu s-a stins din viață la 84 de ani, din cauza unei pneumonii. Slujba va avea loc în Piața Avram Iancu, duminică, iar cel care a fost Benone Sinulescu va fi înmormântat cu onoruri militare, la cimitirul Eternitatea.