Oamenii legii fac verificări, în aceste zile, pentru a vedea dacă se respectă legea privind restricțiile Covid. Din păcate însă, nu toată lumea le cunoaște. Astfel, doar marți, au fost date 100 de amenzi, iar valoarea totală a sancțiunilor se apropie de 30.000 lei. Potrivit oamenilor legii, pe teren, au fost 333 polițiști, jandarmi, polițiști locali, dar și angajați ai ITM au verificat 136 de societăți comerciale, dar și 40 de mijloace de transport persoane. I-au vizat pe cei care nu poartă mască sau nu respectă celelalte norme de protecție impuse în pandemie.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 4 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmit polițiștii timișeni.