Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a doi bărbați, de 42 și 58 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și respectiv, trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală efectuate, în cadrul primului dosar, a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, bărbatul, de 42 de ani, ar fi inițiat și dezvoltat culturi de canabis, in și outdoor, destinate comercializării.
Pe parcursul percheziției efectuate, în comuna Bata, județul Arad, au fost descoperite și ridicate 54 de plante de canabis, în proces de uscare, diferite pungi, saci și recipiente conținând aproximativ 4 kilograme de muguri și inflorescențe de canabis, țigarete confecționate artizanal, obiecte purtând urme de substanță, un cântar și un grinder, precum și alte mijloace de probă.
În cadrul celui de al doilea dosar penal, cercetările au arătat că, pe parcursul anului 2026, un alt bărbat, de 58 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Timiș, cocaină.
„Au fost puse în aplicare, în municipiul Timișoara, două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mai multe pungi conținând o cantitate totală de 200 de grame de cocaină, un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă„, a informat Poliţia Timiş.
Joi, procurorii DIICOT Timișoara au dispus, în cele două cauze penale, reținerea celor doi bărbați. Vineri, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș au luat măsura arestării preventive față de cei doi, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timișoara.







































