Un accident a avut loc marți după-amiază pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara, chiar în fața Inspectoratului de Poliție a Județului Timiș. Accidentul a fost între două șoferițe, una cu SUV, cealaltă cu Audi.
Neacordarea de prioritate pare să fie motivul „încălecării”. Șoferița de la volanul SUV-ului venea dinspre Calea Lugojului și a vrut să vireze la stângă, pe lângă IPJ. Nu a acordat însă prioritate șoferiței de la volanul mașinii Audi, care venea din direcția Punctelor Cardinale și care a intrat fix sub roțile SUV-ului.
Niciuna dintre cele două șoferițe nu a fost rănită în urma accidentului. Traficul a fost perturbat minute-n șir.