Șantierul centurii de sud a Timișoarei înregistrează întârzieri mari, iar în ciuda presiunilor făcute, constructorul nu a reușit să se mobilizeze.
În aceste condiții, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri la Timișoara, ca unele sectoare de pe centura de sud să fie deschise în cursul anului viitor.
Așadar, antreprenorul Tirrena Scavi și-a asumat ca la finele lunii mai 2023 să se dea drumul la circulație pe sectorul Moșnița Nouă – DN 6, la finele lunii iulie – de la intersecția Calea Șagului până la Giroc (conexiune cu str. Trandafirilor), urmând ca în decembrie 2023 să fie dată în circulație în întregime, cu celelalte sectoare.
”În ultima perioadă există o mobilizare mai bună, dar nu destulă. Dacă nu se va îmbunătăți situația, certificatele negative vor duce la ceea ce nu îmi doresc, reziliere”, a atenționat Sorin Grindeanu.