După ce ar fi îndeplinit și ultimul dintre criteriile pentru depunerea dosarului de obținere a cetățeniei române, acela de a petrece patru ani neîntrerupt în țară, Dominic Fritz a declarat la Digi24 că în anul care vine și-a propus să fie român și în acte.
„N-am fost eligibil, trebuie să stai ca cetățean european cel puțin 4 ani neîntrerupt pe teritoriul României și la mine acum, la final de 2023 s-a întamplat. Acum sunt eligibil să fiu cetățean român.
Sunt mândru că acum îmi adun hârtiile sa depun dosarul. Și trebuie să fac și un test, trebuie să învăț textul imnului. E un lucru la care m-am gândit mult în ultima perioadă și mă simt parte a acestei țări. Vreau să fiu și eu cineva care croiește soarta acestei țări!”, a declarat Dominic Fritz în interviul acordat lui Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, în emisiunea „În fața ta”.