O coadă uriașă de oameni s-a format, miercuri dimineața, în Piața Unirii din Timișoara! Asta pentru că Muzeul Național de Artă din Timișoara oferă acces gratuit în prima miercuri din lună la expoziția „Luminile lui Caravaggio”.
„Am deschis porțile Palatului Baroc! Miercurea Gratuită la Caravaggio – Astăzi descoperi arta fără bilet! Azi e ziua perfectă să vii la muzeu! La fiecare ediție de Miercurea Gratuită, expoziția Caravaggio devine punctul de atracție al orașului. Dacă planurile tale de azi nu includ o vizită la Caravaggio, poate ar trebui să le schimbi! Intrarea este gratuită, iar expoziția te așteaptă cu povești despre geniu, pasiune și un destin plin de întorsături neașteptate – pentru că, da, Caravaggio nu a fost doar un pictor extraordinar, ci și un personaj fascinant al epocii sale”, a informat instituția.
În total, sunt disponibile 1.000 de bilete gratuite, ridicate de la casieria muzeului, în limita stocului, în ziua respectivă. Fiecare vizitator poate ridica cel mult două bilete.
Programul de vizitare este între orele 10.00 și 18.00, ultima intrare fiind la ora 17.15.