Copiii din Timișoara pot învăța gratuit să meargă pe bicicletă în cadrul programului EduVelo Timișoara, derulat în parteneriat cu RO Bike Valley, Decathlon Production, VolunTim și Fundația Comunitară Timișoara.
Programul, dedicat copiilor cu vârsta de până la 14 ani, își propune să îi ajute pe cei mici să își dezvolte echilibrul, coordonarea și încrederea în sine, sub îndrumarea unor instructori voluntari.
Sesiunile au loc în fiecare miercuri, între orele 18:00 și 20:00, în apropierea Casei Kolping, în Parcul Copiilor. Participarea este gratuită, iar copiii vor învăța să pedaleze în siguranță într-un mediu prietenos și supravegheat.
Prima întâlnire reunește 12 copii care vor face primii pași – sau, mai bine spus, primele ture de pedale – spre dobândirea unei noi abilități.
Primăria Timișoara, inițiatoarea proiectului, spune că fiecare copil care învață să meargă pe bicicletă câștigă nu doar o deprindere practică, ci și mai multă încredere în propriile forțe. Totodată, programul promovează mișcarea și utilizarea bicicletei ca alternativă de mobilitate urbană încă de la cele mai fragede vârste.




































