Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au intensificat controalele pe raza municipiului Timișoara în perioada iulie – septembrie 2026, sancționând persoanele fizice și juridice care încalcă legislația privind gestionarea deșeurilor. În ultimele trei luni, agenții au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la suma de 496.500 de lei.
Cuantumul amenzilor este stabilit direct proporțional cu gravitatea faptelor constatate în teren. Spre exemplu, un conducător auto care a abandonat în mod repetat saci cu deșeuri din amenajări interioare la intersecția străzilor Budai Deleanu și Prahova, transportați din altă zonă a orașului cu două autoturisme diferite, a fost identificat și amendat de două ori cu câte 45.000 de lei.
Pe lângă aplicarea amenzilor usturătoare, polițiștii locali dispun în toate cazurile măsuri complementare obligatorii de igienizare a spațiilor afectate și de predare a deșeurilor către agenții economici autorizați. Reprezentanții Poliției Locale Timișoara avertizează că acțiunile de verificare vor continua cu aceeași intensitate și în perioada următoare.







































