Investiția, care s-a ridicat la valoarea de 2,6 milioane de lei, aproximativ 520.000 de euro, oferă o nouă legătură sigură peste râul Bega și o priveliște deosebită pentru locuitorii zonei.
Așa cum o definește însăși destinația sa, noua infrastructură este destinată exclusiv traversării pietonale. Autoritățile locale subliniază că pe pasarelă este interzis accesul cu autoturisme, ATV-uri, motociclete, mopeduri, atelaje cu tracțiune animală, precum și al animalelor (cai, vaci, oi etc.), pentru a proteja lucrarea și a garanta siguranța pietonilor.
Locuitorii sunt invitați să se bucure de noua investiție și de iluminatul arhitectural și festiv care pune în valoare zona de promenadă de malul apei.









































