A treia ediție a Embargo Fest are loc în weekend 12-14 august, în imediata apropiere a orașului Recaș. Patru scene scene şi peste 50 de trupe şi artiști vor crea atmosfera de sărbătoare, în acest weekend.
Cel mai așteptat artist care va concerta la Embargo Fest este Goran Bregovici. Artistul urcă pe scenă vineri, 12 august.
Cea de-a treia ediție a Embargo Fest va avea loc în perioada 12-14 august, lângă orașul Recaș, la locația Două Dealuri, aflată înainte de intrarea în localitatea Herneacova.
Goran Bregovic va fi prezent în fața publicului din Banat vineri, 12 august, alături de Wedding and Funeral Band, iar scena principală va găzdui şi trupe precum: Spitalul de Urgență, R.O.A., Blazzaj, Publika, Canaf, Țapinarii, Lupus Dacus, Dragoș Moldovan, iar fiecare seară de festival programul se va încheia cu Vinilorama, un party susținut de Bogdan Puriș și Zoleevee.
Pe lângă Main Stage, The Fortress şi Culto Cort, Embargo Fest va găzdui şi o scena dedicată genului Drum & Bass, care poartă numele Nemesis Sound Community. Această scenă este cu acces gratuit şi realizată în parteneriat cu Asociaţia NoSheep, iar programul începe la ora 24:00. DJ-ii care vor mixa această scenă sunt Vigilante (FR), Horizon (SUA), AngelOne (IT), A.L.N. (IT), Blazin, Beastboy, Cips, Deelow, Digimodz, Flow B si mulți alții.
Ediţia din acest an a festivalului se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 30 ha şi va cuprinde mai multe zone cu diferite activităţi. La faţa locului va exista o expoziţie de maşini de epocă, târg de meşteşugari cu ateliere creative, spaţii de joacă pentru copii, zonă cu activităţi sportive şi două zone dedicate gastronomiei autohtone.
Embargo Fest este un eveniment cultural care promovează minoritățile și multiculturalitatea specifică zonei Banat, iar anul copii sub 14 ani, persoanele de peste 65 de ani, dar și toţi refugiaţii din Ucraina vor avea intrare gratuită. Motto-ul festivalului este Back to the Roots.
Primele 1.000 de bilete şi abonamente la preţ redus s-au vândut deja. Un bilet de 1 zi pentru concertul lui Goran Bregovic (vineri, 12 august) costă acum 120 de lei, biletul pentru sâmbătă, 13 august, costă 80 de lei, iar cel pentru duminică, 14 august, 40 de lei. Abonamentul pentru cele 3 costă 190 lei și se poate achiziționa de pe site-ul www.embargofest.com, până în data de 11 august.
Parcarea și camping-ul vor fi gratuite, iar trasportul va fi asigurat cu autocarul pe ruta Timișoara – Două Dealuri, cu plecare de la punctele cardinale. Plecări spre festival in intervalul orar 16-21, şi plecări din festival intre 24-03. Un drum va costa 20 de lei.