Întreaga familie va avea parte de distracție în cadrul ediției din acest an a Târgului de Paște din Timișoara.
„Copiii se vor putea bucura de tradiționala vânătoarea de ouă de ciocolată și vor putea da frâu liber creativității la atelierele de pictură pe ouă și modelaj. În plus, atmosfera va fi animată de spectacole de muzică și dans, iar printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Damian Drăghici & Brothers, Lidia Buble și Holograf. Nu vor lipsi nici produsele tradiționale – de la preparate delicioase până la decorațiuni realizate cu multă migală de artizani locali”, a informat Primăria Timișoara.
Târgul de Paște este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara în perioada 23 martie – 21 aprilie. Evenimentul va debuta cu deja cunoscutul Alai al Bunei Vestiri.