Prefectul județului Timiș, Paul Finta, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, au participat marţi la o acțiune de control privind identificarea și combaterea depozitărilor ilegale de deșeuri, desfășurată în comuna Săcălaz.
La acțiune au participat reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
„În cadrul verificărilor a fost identificată o zonă extinsă pe care au fost abandonate cantități semnificative de deșeuri, aflată în imediata apropiere a comunei Săcălaz. Având în vedere amploarea situației constatate în teren, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a dispus continuarea verificărilor pentru identificarea persoanelor responsabile și aplicarea măsurilor prevăzute de lege. Depozitarea ilegală a deșeurilor afectează direct mediul, pune în pericol sănătatea populației și degradează calitatea vieții comunităților locale. Astfel de practici nu pot fi tolerate, iar instituțiile competente vor acționa cu fermitate pentru identificarea și sancționarea celor care încalcă legea„, a transmis Prefectura Timiş.
În funcție de rezultatele verificărilor, vor fi dispuse măsurile și sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare.




































