Alfred Simonis nu vrea să candideze la Primăria Timişoara, dacă vor fi organizate alegeri ca urmare a încetării mandatului lui Dominic Fritz.
„În privința candidaturii mele, nu se pune problema să analizăm vreo candidatură de-a mea. Eu am câștigat Consiliul Judeţean Timiş cu vreo 130.000 de voturi, aproape triplu decât a luat primarul municipiului Timişoara, undeva pe la 50.000. Sub nicio formă, după ce am început atâtea proiecte și am avut atâta determinare și am impus acest ritm în județul Timiș pentru a implementa proiectele, nu le las acum baltă pentru, eu știu, un orgoliu, o mândrie sau pentru a plăti o poliță, deși e tentant. Dar am să rămân responsabil„, a declarat Alfred Simonis, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pe de altă parte, liderul PSD nu exclude susţinerea unui candidat PNL la Primăria Timişoara.
„În ceea ce privește un candidat sau alți candidati eu aș vrea să vă spun că nu prea vreau să mă pronunț cu privire la ceva ce nu știu sau nu cred că se va întâmpla prea curând. Actualul guvern nu poate emite hotărârea de guvern prin care se convoacă alegerile și nu știm ce vrea viitorul guvern. Dacă se mai întârzie foarte mult, alegeri în decembrie nu pot exista şi ne vom trezi în ianuarie în situaţia în care, dacă noul guvern dorește să convoace alegeri, trebuie făcute undeva în vara lui 2027, cu un an sau mai puțin de un an până la alegerile din 2028. Deci nu știu dacă sunt alegeri. (…) Vreau să le reamintesc liderilor PNL că avem o listă comună, candidaţi comuni pe o listă. Este un protocol eminamente politic, dublat de o alianță administrativă după alegeri la nivelul județului Timiș. Am avut un protocol de colaborare în 2024 care a presupus candidatură comună, dar un candidat de la PSD la Consiliul Judeţean și candidat de la PNL la Primăria Timișoara pentru perioada 2024 – 2028. În eventualitatea în care vor exista alegeri parțiale, iau un calcul, sunt deschis la discuții, să respect acest protocol, să susținem un candidat membru al PNL în virtutea unui protocol de colaborare pe patru ani. Mi-ar plăcea să fim oameni consecvenți, de cuvânt, în măsura în care putem agrea un candidat, totuşi să fie acceptat, că nu putem accepta chiar pe oricine, dar va fi apanajul PNL să desemneze acest candidat, sunt dispus să respect acel protocol, să susținem un candidat PNL la alegerile parțiale„, a afirmat Alfred Simonis.




































