Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș anunţă implementarea proiectului „Terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități din județul Timiș”, finanțat în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027.
Contractul de finanțare a fost semnat la data de 18 iunie, iar proiectul se implementează pe o perioadă de 40 de luni, începând cu data de 1 iulie. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea accesului copiilor cu dizabilități din județul Timiș la servicii specializate de abilitare și reabilitare furnizate în cadrul centrelor de zi licențiate ale DGASPC Timiș.
„În cadrul proiectului vor fi identificați, evaluați și incluși în grupul țintă 135 de copii cu dizabilități din județul Timiș, care vor beneficia de servicii specializate de abilitare și reabilitare adaptate nevoilor individuale, precum și de servicii de sprijin destinate familiilor acestora. Intervențiile vor contribui la dezvoltarea autonomiei personale, îmbunătățirea funcționării psiho-emoționale și facilitarea incluziunii sociale a beneficiarilor„, a informat instituţia.
Serviciile vor fi furnizate în cadrul celor două centre de zi licențiate ale DGASPC Timiș: Centrul de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități Timișoara – Piața Regina Maria nr. 3; Centrul de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj – str. Făgetului nr. 158A.
„În funcție de nevoile individuale identificate și de obiectivele stabilite prin documentele profesionale aplicabile, copiii incluși în proiect vor beneficia de servicii specializate de abilitare și reabilitare, inclusiv intervenții psihologice, logopedice, neurofeedback, hipoterapie și hidroterapie, precum și de alte intervenții terapeutice prevăzute în proiect, furnizate de specialiști proprii sau de prestatori contractați, după caz„, a transmis DGASPC Timiş.
Valoarea totală a proiectului este de 7,8 milioane de lei, din care valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 7,6 milioane de lei.





































