Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a județului Timiș (ATOP) organizează joi, 19 februarie, de la ora 11:00, în Sala Revoluției a Consiliului Județean Timiș, o dezbatere publică pe tema: „Rețelele sociale pentru copii: conexiuni, informație și riscuri”.
„În contextul celor două inițiative legislative aflate în dezbatere în Parlamentul României privind limitarea accesului minorilor sub 16 ani la platformele de social media, ATOP Timiș aduce la aceeași masă specialiști din domeniul educației, psihologiei și psihiatriei, pentru a analiza impactul real al expunerii timpurii la mediul online. Discuțiile vor viza atât beneficiile utilizării rețelelor sociale, cât și riscurile documentate: dependență digitală, expunere la conținut inadecvat, cyberbullying, vulnerabilitate emoțională”, a informat Consiliul Județean Timiș.
În urma dezbaterii, ATOP va formula un document de poziție care va fi transmis Parlamentului României. Totodată, concluziile vor fi făcute publice.




































