Pe rețeaua de drumuri naționale și pe autostrada A1 din zona de administrare a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timișoara a început miercuri desfășurarea unor anchete de circulație de tip Origine – Destinație.
„Aceste chestionare au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și contribuie la elaborarea studiilor de trafic, fundamentarea proiectelor de infrastructură și planificarea viitoarelor investiții. Principalele întrebări ale formularului de anchetă sunt referitoare la: originea și destinația cursei (de exemplu București, Deva, Arad etc.); scopul călătoriei (de ex: loc de muncă, turistic, acasă, transport comercial); specificul transportului (felul mărfii pentru autovehiculele de marfă sau numărul de pasageri pentru vehiculele de transport persoane)„, a informat DRDP Timişoara.
Potrivit instituţiei, informațiile solicitate sunt complet anonime și nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare.
Astăzi, 30 septembrie, punctele unde polițiștii rutieri opresc și dirijează traficul spre anchetatorii care adresează întrebările și notează răspunsurile sunt următoarele:
- În județul Arad: în Fostul Punct de Trecere al Frontierei Nădlac I (pe DN 7); fostul PTF Nădlac II (pe autostrada A1), fostul PTF Vărșand (pe DN 79A), fostul PTF Turnu (pe DN 7B);
- În județul Caraș-Severin: pe DN 57B la Petnic;
- În județul Timiș: pe Centura Timișoara Sud, în cele două parcări de pe traseu, și pe DN 58A între Lugoj și Victor Vlad Delamarina;
- În județul Hunedoara: pe DN 66 la Livadia.
Intervalul orar de desfășurare a acestei anchete de trafic este între orele 8 – 12 și 14 – 18.
În luna octombrie, se vor desfășura trei alte etape similare, în zilele de 7.10, 21.10 și 28.10.





































