Un accident cu patru maşini a avut loc într-o parcare din Lugoj.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism într-o parcare a unei societăți comerciale, situată pe strada Timișorii din municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. În urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat într-un alt autoturism staționat, care la rândul său, a fost proiectat într-un al treilea autoturism parcat”, a informat Poliţia Timiş.
În urma accidentului, a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 20 de ani, care se afla în apropierea unuia dintre autoturismele parcate, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Foto: Lugoj Info






































