Noul director al APDT Timiș este, de astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Preoteasa. Tot astăzi a fost ales și noul Consiliu Director, acesta este format din reprezentanții localităților Foeni, Buziaș și Margina.
Alexandru Preoteasa, vicepreședintele CJ Timiș, este de astăzi și directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș. Adunarea Generală a asociației și-a ales noua conducere, după ce consilierul județean PSD, Mihai Ritivoiu a demisionat din funcția de director, pe care a ocupat-o în cadrul APDT Timiș.
„Drumul mierii în Timiș”, „Tura meșteșugurilor din Banat”, „Drumul vinului și al răchiei în Timiș”, „Turism activ”, „Vară în Metropolă”, „Turism și multiculturalitate: bulgarii în Banat”, „2021 – Anul European al Drumețiilor”, „Zilele Lacului Surduc”, „Festivalul Evreiesc”, „Conace și castele în Banat – Arad și Caraș” – sunt proiectele pe care le noua conducere a asociației le-a aprobat pentru anul în curs. De asemenea, se dorește continuarea proiectelor regionale Banat Brunch și de dezvoltare a unei rețele de puncte gastronomic locale în Timiș, se arată într-un comunicat al CJ Timiș.