Oamenii legii au realizat, joi dimineața, 75 de percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală. Vizată de anchetă este o cunoscută firmă de imobiliare din Timișoara.
„În această dimineață, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în executare 75 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală”, a transmis Poliția Timiș.
Activitățile se desfășoară în județele Timiș, Alba, Arad, Gorj și Hunedoara. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul intermedierilor imobiliare.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene implicate.


































