Pompierii din Timișoara au fost alertați vineri seara, în jurul orei 21.30, de un apel la 112 care anunța că un bărbat a intrat în Bega și a dispărut sub apă, în zona Parcului Copiilor.
Au fost alertate cele șapte subunități de intervenție din Timiș, care au trimis la fața locului câte o barcă pneumatică.
„De asemenea, la fața locului au mai fost alocate 2 baloane de iluminat, 2 sonare de căutare în mediu acvatic, o autosanitară SMURD și un echipaj moto SMURD. La intervenție au ajuns și 2 scafandri din cadrul inspectoratului care vor începe căutările”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Bărbatul a fost găsit în jurul orei 22.40. A fost extras din apă și predat, în stare inconștientă, echipajului SMURD, care a început manevrele de resuscitare. Bărbatul a fost declarat decedat, după ce minute în șir nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
sursa foto: tion.ro