Anunțul a fost făcut de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, care a precizat că majorările salariale nu vor fi susținute prin fonduri suplimentare de la bugetul local, ci din veniturile proprii în creștere ale STPT.
Potrivit edilului, încasările societății de transport au crescut cu aproape 20% în 2025, pe fondul creșterii numărului de călători. De asemenea, acesta a arătat că numărul validărilor înregistrate pe liniile de tramvai a ajuns la aproximativ 1,1 milioane pe lună, cu 20% mai mult comparativ cu anul precedent.
Viceprimarul Timișoarei a pus această evoluție pe seama investițiilor realizate în modernizarea transportului public și a infrastructurii dedicate. Printre proiectele menționate se numără modernizarea liniilor de pe bulevardele Cetății, Stan Vidrighin și Bogdăneștilor, amenajarea culoarului verde de pe strada Take Ionescu, platforma de încărcare pentru autobuze electrice și implementarea aplicații de încărcare pentru autobuze electrice și implementarea aplicațiilor care oferă informații în timp real despre sosirea mijloacelor de transport.
Potrivit administrației locale, măsurile adoptate în ultimii ani au contribuit la creșterea numărului de utilizatori ai transportului public și la consolidarea veniturilor societății.









































